Cum să ne conducă un străin?

ponta-tinutul-secuiescEste întrebarea ce am primit-o de la o droaie de prieteni și cunoștințe. Înainte să răspund, trebuie să menționez că și eu îmi iubesc țara și îmi iubesc conaționalii. Altfel n-aș mai scrie rândurile astea. Aș pleca pur și simplu, fără să mă uit vreodată înapoi. Îmi pasă, însă. Culmea, duminică voi vota cu sasul Johannis, și nu cu românul Ponta. Așa-i că ceva nu e în regulă cu mine?

Merg pe ideea că rotița lipsă nu se află nici la mine, nici la prietenii mei. Dar puteți să mi-o atribuiți mie, cu condiția să mă ascultați până la capăt. Ei bine, nu există nicio rotiță lipsă, există doar câteva erori pe care prietenii mei, ce votează cu Ponta pentru că e român, le săvârșesc în necunoștință de cauză. Le luăm pe rând, dar și pe scurt, că nu e timp.

În primul rând, nu avem niciun român în turul 2 al prezidențialelor. Avem de ales între un sas și un italo-albanez. Ghinion, vericule, dar Victor Ponta nu e român. Nu ador conspirațiile, dar a zis-o cu gura lui. Familia lui e venită de un secol în țara noastră și, la origine, numele lui era Ponte, nu Ponta.

Dacă totuși vreți să determinați gradul de românism din candidați putem face un clasament extrem de haios. Familia Ponta e venită de 100 de ani. Familia Johannis e atestată de 800 de ani în Transilvania. Ghinion, oricum ar suna asta, Klaus Johannis este mai român decât Victor Ponta.

Acum stabilit românul din ecuație, să ne gândim ce face el. Conduce? Greșit! Nu, prieteni, nu conduce. Nu-i ca și cum am vota un rege sau un voievod. Trecură ceva ani de atunci. Președintele unui stat are anumite atribuții, foarte clar limitate de legi. Nu-i ca și cum ar veni Johannis să ne vândă la bucată în târgul din Koln.

Dacă e să ne luăm după patriotism, trebuie să ne amintim de mândria lui Victor Ponta de a fi român atunci când-i vedem afișele electorale redactate în limba maghiară sau când rostește discursuri în dreptul steagului Ținutului Secuiesc. O știu, conform logicii de cartier, un străin nu poate fi patriot. Dar Klaus Johannis a ales să rămână în România în vreme ce părinții lui au plecat în Germania.

În fine, o parte dintre cei care se uită urât la Johannis doar pentru că e sas, sunt în același timp mari monarhiști. N-am nicio problemă cu monarhia, dar ipocrizia este de neprețuit. Nu știați că Ferdinand sau Carol au fost pui de daci și de romani?

Ca multe altele, și tema etniei este o temă falsă, o temă deplasată. Dacă e să o spunem mai direct, ea demonstrează intoleranța, nu patriotismul. Căci ceea ce vedem astăzi la o parte din prietenii noștri nu este decât un patriotism al formelor, un patriotism de tinichea. Nu ești patriot prin faptul că votezi un președinte român, ci ești patriot prin faptul că alegi ce-i mai bine pentru țară și, mai ales, prin faptul că îți faci datoria de zi cu zi.

Dar sigur, asta e infinit mai greu. Nicio surpriză. Întotdeauna forma e mai ușor de îndeplinit decât fondul.

Tags: , , , , , , , , ,

Ce ai de zis?