De ce nu poți ține cu Dinamo

ogn9657Putem vorbi despre meciul din seara asta, despre cartonașul care trebuia sau nu trebuia acordat, despre centimetrul care a lipsit lângă bară, de jucători, antrenori sau patroni, de Miliție și Armată, de istorie, de culori sau de arbitrii. Chiar despre orice putem vorbi când ne argumentăm simpatiile sau antipatiile pentru un club.

Uităm, însă, de multe ori, să analizăm mai profund. Uităm că, dincolo de arbitrii corupți, de culori, de jucători, de patroni mai (ne)buni, de majorități, dincolo chiar de istorie, de trofee, de frumusețe și de trăiri, echipele și galeriile generează stări de spirit. Fiecare echipă are o anumită, să-o denumim așa, „cultură organizațională”. Și, că vrei, că nu vrei, îți alegi echipa în funcție (și de) starea asta de spirit, care se aseamănă sau nu cu a ta.

Vă propun acum un exercițiu de imaginație. Să presupunem că Dinamo-Steaua din seara asta are parte de un telespectator total neinițiat în sportul statului cu bere în față la televizor. Să ne imaginăm ce vede. Și zic așa:

  • Vede niște galerii rivale absolut superbe la începutul meciului. Deci, învață că în fotbal există pasiune și există frumos.
  • Câteva minute mai târziu vede cum meciul e oprit. De ce? Pentru că aceiași oameni se transformă, pe nesimțite, din suporteri în maimuțe ce nu-și pot reține frustrarea și văd în gesturile lor un teribil motiv de mândrie.
  • Mai prin a doua repriză, același novice observă cum în fotbal nu există respect pentru meserie. Cum că, rivalitatea și frustrarea contează mai mult decât normele de bun simț sau educație, chiar și pe teren.

Jucătorii lui Dinamo și-au depășit în seara asta limitele. M-aș fi bucurat dacă vorbeam de cele sportive, dar vorbesc de cele comportamentale. Pot să înțeleg că există frustrare, nervi și ambiție, dar nu-mi amintesc vreun meci din ultimii, să zicem, 6-7 ani în care suporterii sau jucătorii Stelei să-și descarce emoțiile negative într-un mod atât de jenant pe cât au făcut-o suporterii lui Dinamo și Rapid și jucătorii lui Dinamo.

Când uiți că cel din teren cu tine, înainte de a fi adversar este un om ca tine și că nu el e vinovat pentru nerealizările tale, ești pierdut. Cei șapte ani de acasă nu se pot plagia, vorba lui Mircea Hava.

Eu unul nu pot să simpatizez o echipă ca Dinamo și asta pentru că una din valorile mele fundamentale este echilibrul. Și la echipele ca Dinamo nu prea văd stăpânire de sine, control, educație…

 

Foto: prosport.ro

Tags: , , , , ,

1 comment

  1. […] mai pomenit pe subiectul ăsta ceva depeșe în anii trecuți, aici și aici. Am cugetat că odată plecat Cadu, își mai revine și echipa asta. Dar nu. Cadu era, poate, cel […]

Ce ai de zis?