Fascinanta Ligă I sau cât de mult poate plictisi un meci

RTEmagicC_steaua-dinamo-3.jpgDupă ce o licență terminată, după ce toți urșii polari din Samoa Americană și Papua Noua Guinee vor fi fost salvați de la înec și, în fine, după ce toate problemele lumii acesteia vor fi fost rezolvate și toți minionii (inclusiv Bob) vor fi bine-mersi, mai rămâne totuși o problemă.

Cu toată fericirea asta la sticlă de 0,5 în preajmă, se întâmplă să-mi amintesc, în zilele bisecte, că până nu cu foarte mult timp în urmă meciurile de fotbal erau cu minge roșie în calendarul personal. Încercări nenumărate de dezlegare a unei asemenea taine adânci s-au plimbat pe la mansardă, fără să conteze în vreun fel.

Cert e că de o vreme respectabilă deja, aproape că uit când joacă vreo echipă. Așa se face că returul Stelei cu Partizan mi-a părut ceva mai puțin interesant chiar și decât un monoton inventar de cărți vechi îmbrăcate în blană de praf. A! Am zis Steaua? Uitasem că e FCSB pe rit nou. Contează prea puțin.

Liga I nu a fost niciodată vreun campionat de primă mână. Dar acum nu pare să mai aibă nimic: nici valoare, nici suporteri, nici spectacol, nici bani. Nici măcar scandal. Măcar de amorul artei ai putea ține cu ceva, dar n-ai cu cine. Steaua e FCSB, U a picat iar și dacă nu era destul, cam tot campionatul e în insolvență.

În timpuri de basm, reputați doctori în fotbalistică preziceau că, odată ce barosanul Mircea Sandu se mută de la FRF acasă, toate problemele se vor fi rezolvat de la sine, fiind de ajuns alura de profesionist și moaca de om tânăr a unui nou șef. De fapt, ca în basme, nimic din toate astea nu s-au întâmplat, căci întrecerea asta sub-mediocră e tot mai mult inundată de două fenomene: întâmplarea și miserupismul.

E de ajuns să privești orice meci ca să-ți dai seama că nimeni nu are vreo idee tactică, iar faptul că se întâmplă ca mingea să poposească în vreo poartă sau alta e doar rodul unei stranii întâmplări. Din nou, că o echipă sau alta ajung mai sus sau mai jos în clasament ține de foarte multe lucruri, dar nu de fotbal.

Același luat-la-întâmplare meci trebuie văzut ca să-ți transmită și miserupismul bolnăvicios. Poți privi la Steaua-Voluntari sau poți sta la vreun curs de-ăla păcătos de 4-5 ore. Cam același lucru. Urmărindu-i cum trag mingea dintr-o parte în alta a terenului cu entuziasmul unui Johannis, te pălește un puternic damf de „hai s-o facem și pe asta dacă-i musai”.

Tuturor li se rupe de ce se întâmplă, dovadă că nu prea mai vezi vreun scandal. Ajungi să crezi în conspirații și te gândești dacă nu cumva tot campionatul românesc e doar o glumă proastă utilă unor mici bogătași pentru spălarea unor bani pe care DNA i i-a luat acum.

Nimeni nu pare să-și mai dorească performanță și poate chiar ăsta e motivul pentru care fotbalul nu mai atrage. Pentru că sportul, oricare ar fi el, e genul ăla de activitate ce-ți transmite că dacă-ți dorești ceva și muncești, vei reuși. Când încetează să-ți mai transmită asta, se transformă într-o mimetică pierdere de vreme, ce nici măcar haz nu are.

 

Foto

Tags: , , ,

Ce ai de zis?