Jurnal din țara lui Hristos, Abramovici și Zuckerberg (I)

DSCN4505Nici nu mai știu a câta oară deschid laptopul. Nici măcar de câte ore sunt pe aici. Cred că de pe la 3. N-am dormit deloc noaptea ce tocmai se sfârșește, că e dimineață deja. Aeroportul e plin. Plin ăsta e un fel de a spune. Terminalul de plecări mi se pare foarte mic. Marele aeroport Henri Coandă! Nici  vorbă: o săliță de-a dreptul în care fiecare stă pe scaunul lui. Care nu are, soarta: scaunele-s puține. De plecat trebuia să plecăm de mult. Dar na! Probleme-s peste tot și israelienii și-au găsit fix ziua asta să protesteze. Nu puteau și eu să-și ia o zi de sabat? Și așa nu fac nimic în ziua aia…măcar să nu încurce oamenii.  Avionul ăsta putea să întârzie și din alte motive: vreo mâță în fața garajului avionului, nu s-a trezit pilotul.

Prostii…îs rupt și încerc să fac mișto de mine și de fapt. N-am adormit deloc și aștept Tel Avivul, către care plec pe la 9. Până la urmă cred că o să dorm deseară. Când și dacă deseară îs niște întrebări și ele. Dacă ajung să dorm, adun vreo 40 de ore în picioare. Adică un record care mă face să bâlbâi tastel. E agitație în aeroportul ăsta și nimic bun de făcut. Fix în fața mea se lungește un titlu la mine: World News Cafe. Ce-i cu alăturarea asta de termeni, cool doar pentru că-s pe engleză, nu știu.

Au oamenii ăștia niște fețe de privesc în gol, cu cearcăne bine formate, bombate chiar. Mă gândesc că și eu arăt cam tot așa când mă chiorăsc de-a dreptul la felurile de culori și indicații de pe aici. Scriu că n-am ce face. Dar las scrisul că se închid ochiii și câțiva mușchi mai rebeli au ceva de împărțit. „Unde? Aici e România?” Aud, prind, nu înțeleg ce vrea să zică.

Rândurile de mai sus și cele care vor mai urma le-am înșirat undeva prin laptop acum mai bine de trei ani într-o săptămână de hoinărit spre, în și dinspre Israel. Le-am publicat exact cum au fost scrise, deși ispita de a le rotunji e mare. Publicate aici doar pentru cei cu răbdare la citeală.

Tags: ,

Ce ai de zis?