Jurnal din țara lui Hristos, Abramovici și Zuckerberg (III)

DSCN4947Am plecat direct la Tabor. Ăsta e un munte veritabil. Tipii ăștia le zic munți la toate dealuri. Totuși, ăsta e munte, având în vedere că mi-am luat o geacă pe mine. Se vede că Sara (politolog româno-evreu, ghidul nostru) știe bine treburile pe aici: după ce am coborât de pe munte, în parcare erau înșirate vreo zece autocare după ochii mei. Pe Tabor, locul schimbării la față, există două biserici: una ortodoxă și una catolică. De fapt, biserica ortodoxă e o mănăstire, în care se vorbește limba română. Aerul de aleșii pământului al grecilor l-am simțit și aici. Mănăstirea a fost construită de doi călugări români, dar niciunde nu am găsit vreo mențiune despre ei. În pisanie e doar Teofil al Ierusalimului.

Iordanul a fost următoare oprire, unde toate confesiunile creștine vin să boteze. Mai mult sau mai puțin simbolic. Protestanții de-a binelea, noi și catolicii simbolic. Apa e verde și, în afară de forfota oamenilor și aplauzele aiurea, locul e foarte liniștit. Aici era și pericopa evanghelică cu botezul Domnului, de la Marcu din câte îmi amintesc. E scrisă de protestanți într-o traducere modern-penibilă.

Despre Israel nu poți spune că e neaparat o țară a contrastelor. Cu toate astea,  alăturarea containerelor imense de gunoi de pe stradă și a gunoaielor mioritice cu bibanele tufe de flori roșii, roz sau violet, arată Israelul mai are de lucru. Străzile și șoselele sunt impecabil puse la punct. Nu e nimc de criticat. Palmieri se întind regulat pe mijlocul șoselei.

IMG_6856

Israelienii sunt atât de patrioți, încât aproape toate semnele de circulație sunt colorate în aceeași nuanță de albastru ca și cea de pe steagul țării. Sunt blocuri ce se aseamănă izbitor cu cele românești.  Aici șoferii respectă regula „slow”. Chiar merg încet. Nu știu dacă sunt oamenii mai responsabili (mă îndoiesc bine de tot) sau dacă sunt reguli dure. Cert e că se respectă și e bine. Poate cel mai potrivit cuvânt pentru orientali, e cel de boemi.

La Marea Moartă europenii au venit doar să-și odihnească slăninile pe apă. Condițiile nu prea încântă. Ce să vorbești de încântare când condițiile sunt sublime. Vestiarele de echipare sunt de-a dreptul complexe: nicio diferență în raport cu o budă obișnuită. După ce m-am agitat degeaba vreo două minute ca peștele pe uscat, până la urmă mi-am dat și io seama care-i treaba cu plutitul. Nu prea mi-au folosit indicațiile, tot experiența agitației m-a învățat. Tot timpul cât am stat acolo am avut impresia că mă duc într-o parte sau alta. Ei ha!

IMG_6976

Rândurile de mai sus și cele care vor mai urma le-am înșirat undeva prin laptop acum mai bine de trei ani într-o săptămână de hoinărit spre, în și dinspre Israel. Le-am publicat exact cum au fost scrise, deși ispita de a le rotunji e mare. Publicate aici doar pentru cei cu răbdare la citeală.

Tags: ,

Ce ai de zis?