Mitocănii de zi cu zi. Azi, Booha Bar

Beer_by_KicsiGPe scara mitocăniei urbane, undeva între a fi un gherțoi ce votează isteric PSD-ul și a nu nu folosi săpunul până evacuezi troleibuzele ca la incendiu, se află momentul ăla de maxim prost gust în care vii să-mi spui ce să mănânc și ce să nu mănânc.

Nu că mi-ar fi nutriționiștii tare simpatici, dar de data asta nu e vorba de ei.

Urc agale în seara asta marele deal al Piezișei, cea mai populară uliță din tot satul. Nu singur, că împreună cu alți câțiva tovarăși, cu care plănuiam să bem nu una bucată că mai multe beri ca niște veritabili oameni ai muncii. Prin vot democratic și după câteva răzgândeli am ales că e ok să ședem nițel pe terasa de la Booha.

Bine de știut că deși stinge bine setea o bere rece cu oameni de nădejde, hameiul trebuia să aștepte. Căci de nicăieri mă pleznise cu o aprigă poftă după o plăcintă cu ciocolată. Nu rezist unor astfel de ispite, de altfel nici nu încerc. O iau de la doi pași distanță și mușc cu patos din ea, timp în care revin pe minunata terasă Booha.

Nici nu apuc să simt cât de incomod poate fi scaunul, când o voce la fel de dulce și suavă ca un grohăit rock mă atenționează pe un ton puțintel ofuscat că n-am voie să mă înfrupt din plăcinta mea, pentru că și deoarece au și ei consumabile. Încă încercând să fiu ok:

– Ok. Aveți o plăsuță să o pun?

– Nu.

– Dar puteți să o mergeți uite acolo pe băncuță să o mâncați cu fața încolo (înspre stradă).

După ce mi-am dat seama că vorbește serios și că ultima frază nu era o glumă nereușită, am plecat să-mi fac rost de o învelitoare să o pun „la pachet”, încercând tot timpul să-mi reprim instinctul de a răspunde ghiolbăniei cu nasoale.

Am revenit și am cerut un meniu:

– Aș dori o plăcintă cu ciocolată.

– Nu avem.

Am băut o bere cu amicii și am plecat.

Să zicem că e rezonabil că dacă eu prepar icre de Manciuria și tu vii cu ele de acasă să le mănânci la mine în local, pot să-ți sugerez prietenos că ai putea să le comanzi. Bine, hai să considerăm că poți fi și mai puțin educat și să-i spui de-a dreptul clientului că n-are voie să mănânce.

Dar în clipa în care tu vii la mine să-mi spui că n-am voie să mănânc plăcintă cu ciocolată pentru că tu ai Pizza Margherita în meniu, nesimțirea ta atinge cote olimpice. Iar aici nu e vorba doar de nesimțire, e vorba de o minimă inteligență. Cum poți să te gândești că e ok să-ți enervezi clienții pentru 2 lei cât costa plăcinta aia amărâtă?

N-am idee în cazul altora, dar în cazul nostru nesimțirea i-a privat de alte câteva rânduri de bere. Și nu eram tocmai puțini. Dar așa e în viață, nu le poți avea pe toate, poate de-asta caută oameni noi. Deși după mine nu oamenii sunt problema, ci politica de prost gust.

Cât despre cetățeni și alte daraveri, țara asta nu va scoate capul până ce nu vom înțelege că patronul/chelnerul unui local nu poate avea comportament de satrap atât timp cât vrea să facă profit. Că stomacul meu nu e tarlaua lui și că atitudinea de tipul ăsta e de-un monstruos penibil.

 

P.S.: Localul cu pricina e singurul ce interzice, pe toată întinderea Piezișei, să mănânci plăcinte la ei pe terasă.

Tags: , , , ,

Ce ai de zis?