Țigările noastre

Mai toți oamenii se tem de bătrânețe, de singurătatea și apatia ei. Nu mai ești în putere, sănătatea nu te mai ajută, iar bucurii…puține mai ai. În toate timpurile s-au temut oamenii de bătrânețe, dar cred că noi, generația mea ar trebui să se teamă cel mai mult. Până una-alta, bunicii noștri ne au încă pe noi și chiar dacă mai tare preferăm să stăm aiurea pe facebook, din când în când le mai ascultăm poveștile. Și ei au ce povesti.

Trebuie să ne temem de bătrânețe. Pentru că noi…noi nu mai avem ce povesti. Facebook, hi5, internet, T.V., i-phone, i-pad…toate ne-au luat ceea ce alții numesc „viață”. Priviți în jur: noi NU vom avea ce povesti nepoților. Ce o să-i povesteși? Cum ți-a dat mama lui like pe facebook…sau cum au aflat prietenii că ești cu ea de pe facebook? Bătrânețea noastră va fi cruntă…bunicii noștri încă ne au pe noi…dar noi, fără nimic demn de povestit, nu o să avem pe nimeni.

Venind de la Cluj, în seara asta, am dat de un bătrân, cum filmele americane n-o să-ți prezinte niciodată. Un om mare, bine făcut. Venise la doctor din Câmpia Turzii, omul. Vreme de două ceasuri n-am ascultat muzică, n-am citit, n-am intrat pe facebook, nici măcar nu mi-am scos telefonul să-mi văd ceasul. Două ceasuri, știința tip „google” a generației mele a ascultat povești de viață, pe care google nu ți le spune.
A vorbit cu sete…atâta timp, dar încă ar mai fi vorbit, dacă trenul nu ajungea în haltă… Avea atâta dor de a spune, de a comunica, încât ar mai fi stat. Dar omul e atașat și de animalele lăsate acasă în grija vreunui vecin și trebuie să ajungă la ele. Era doar un bătrân care a suferit destul, dar simplu și cu credința că nimic nu se pierde și ce pierdem aici, câștigăm undeva. Pentru noi astea-s lucruri demodate: noi nu mai reparăm lucrurile stricate, ci doar le înlocuim. Și ne păcălim că suntem fericiți.

Deosebit de inteligent, cu o minte deschisă, simplu în același timp a povestit cu sete crâmpeie din timpurile în care viața era o luptă. Povești din armată, despre soția murită de câțiva ani și pe care nu a vrut să o înlocuiască cu alta, despre băiatul care e mai șmecher de felul lu, dar îl iubește enorm, despre prietene din tinerețe… Ridurile așezate nu umbreau cu nimic ochii albaștri ce vorbeau despre dârzenie, luptă și credință.

A coborât din tren și și-a aprins țigara, semn că zeii nu există și fiecare are un cusur. Bătrânul avea țigara, dar avea povești și o viață minunată. Noi ce avem?

 

Sursa foto

Tags: , , , ,

1 comment

  1. Bună, mi-a recomandat cineva articolul acesta și pot spune că mi-a plăcut 🙂 Îmi place și cum scrii dar și ideea surprinsă. Și da, ai dreptate, nu prea avem ce povestii, poate doar de beții la mare, la petreceri, la munte, eventuale droguri și alte cele 🙂

Ce ai de zis?